„Câinii” s-au eliminat singuri din lupta pentru titlu!** Badea i-a împăcat pe jucători cu Bonetti după scandalul de la finalul meciului cu CFR

  • Publicat:
  • Actualizat:

Acuzat de jucătorii lui Dinamo că în pauza meciului cu CFR i-a numit „blatiști”, Dario Bonetti părea ieri indezirabil în vestiarul „câinilor”. Într-un final, în urma unei ședințe în cantonamnetul de la Săftica, Nicolae Badea, președintele CA, a împăcat cele două părți, asigurând fotbaliștii că toate problemele au fost generate de niște cuvinte înțelese greșit.

Miercuri, la conferința de presă de după meciul Dinamo – Universitatea Cluj, scor 2-2, Dario Bonetti s-a arătat nemulțumit de unii jucători, fapt sugerat de declarațiile date: „E o situație care nu îmi convine. Mie îmi place să cred că am 11 jucători pe teren și, în mod normal, 11 la 11, CFR nu poate să ne bată”. Chiar dacă ele păreau doar vorbe spuse la nervi, substratul cuvintelor italianului îl viza pe Ioan Andone, actualul antrenor al echipei din Gruia. Așa cum ProSport a anunțat încă de vineri, Bonetti s-a temut tot timpul de influența pe care „Fălcosul”, fost principal la Dinamo, o are în vestiarul „câinilor”.

Antrenamente la derută

Înaintea meciului direct de sâmbătă, Dinamo se afla la cinci puncte în spatele liderului din Cluj și o victorie era singura șansă a „câinilor” de a rămâne în lupta pentru titlu. Pus în dificultate de șase indisponibilități, dar în primul rând de temerile menționate anterior, Bonetti a modificat în permanență echipa la antrenamentele premergătoare partidei cu ardelenii. Nici la ultima ședință de pregătire dinaintea meciului, tehnicianul nu le-a comunicat jucătorilor echipa!

Mușat și Naumovski, titulari

Astfel, Mușat, jucător care a evoluat aproape toată cariera pe flancul stâng, a fost titularizat la închidere, în timp ce o altă „bombă” a apărut pe foaia de joc, prin trecerea „în rezervă” a lui Bălgrădean. „Pufi” bifase toate minutele în acest sezon, dar faptul că Andone a spus, cu doar o zi înainte de meci, că portarul este descoperirea sa, i-a transmis italianului o puternică doză de neîncredere. Așa că între buturi a fost titularizat Naumovski, jucător care nu mai evoluase în Liga I de pe 9 aprilie 2011!

Pauză cu nervi

În ciuda modificărilor, Dinamo a jucat foarte slab în prima repriză, ceea ce l-a înfuriat peste măsură pe Bonetti, care și-ar fi acuzat la cabine jucătorii că „ori sunt drogați, ori sunt «blat»”. A urmat schimbarea lui Dănciulescu cu Țucudean, dar jocul nu s-a îmbunătățit prea mult nici în repriza secundă. Finalul l-a prins pe italian sorbind mecanic dintr-o sticlă cu apă, pe care a aruncat‑o însă vreo 20 de metri, după ce Kapetanos a marcat.

„Explozia” lui Dănciulescu

La final, Bonetti nu și-a criticat jucătorii în fața presei, dar Luchin a lansat o ipoteză șocantă, în direct la DigiSport: „La pauză, a intrat cineva în vestiar și ne-a acuzat că suntem «blat»”. Afirmația a fost confirmată și de Dănciulescu și, dacă fundașul s-a ferit să dea nume, „Corbul” a spus direct: „Bonetti a zis în vestiar că ori nu vrem să jucăm, ori suntem «blat». Am avut și ieri o discuție cu el pe tema asta. N-a pomenit numele lui ‘nea Ando, dar trebuia să-l mai pomenească? Colegii de pe bancă mi-au zis că iar voia să mă schimbe în minutul 10”.

Jucătorii au vrut scuze publice

După o seară agitată, ar fi trebuit să urmeze antrenamentul de ieri, de la ora 16:00, dar acesta a fost decalat cu aproape trei ore (!) pentru că Nicolae Badea a convocat o ședință de urgență, la Săftica, la care au luat parte toți jucătorii și tot stafful tehnic. Rezultatul? Cele două părți s-au împăcat, după ce șeful lui Dinamo i-a convins pe fotbaliști că vorbele lui Bonetti au fost interpretate greșit, din cauza unor mici bariere lingvistice. În final, în jurul orei 19:00, ședința de pregătire a început și pentru moment lucrurile par să se fi calmat. Până atunci, pe tot parcursul zilei, starea de tensiune a domnit la Dinamo. La un moment dat, jucătorii au luat în calcul să nu intre la antrenament decât dacă italianul își cere scuze public, însă se pare că au renunțat la acest lucru. Totuși, Dănciulescu și Luchin au fost criticați de Nicolae Badea care le-a reproșat că și-au făcut publice nemulțumirile.

S-au înțeles greșit niște lucruri pe care le-am spus, nu s-a întâplat nimic din ceea ce s-a spus
Dario Bonetti, antrenor Dinamo

Cu Dănciulescu și Luchin am o relație normală, așa cum am cu fiecare jucător pe care îl antrenez
Dario Bonetti, antrenor Dinamo

EXCLUSIVITATE ProSport a scris vineri și sâmbătă despre temerile lui Dario Bonetti referitoare la influența lui Ioan Andone în vestiarul „câinilor”

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Regina Întunericului rupe tăcerea, la o zi după înmormântarea secretă a lui Prigoană: 'Nu și-a dorit să fie văzut mort!'
Avertisment oficial pentru clienții cu cont și card la Banca Transilvania: Rămâneți fără bani!
Avertisment oficial pentru clienții cu cont și card la Banca Transilvania: Rămâneți fără bani!
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×